miercuri, 16 mai 2012

Teza la informatică

      Pe data de 14 mai am dat prima teză, adică la informatică. Din punctul meu de vedere subiectele au fost de nivel mediu încât orice copil care își învăța frecvent și se concentra putea lua cel puțin nota 5. E adevărat că una dintre probleme era mai dificilă și nu oricine ar fi putut să o facă, dar asta e normal, pentru că nu toți avem aceleași abilități.
      Ce m-a surprins la această teză, a fost faptul că mulți dintre colegii mei au copiat și de această dată au fost prinși. Mă simt rău să recunosc asta, dar din păcate e adevărat, m-am simțit bine că s-a făcut în sfârșit dreptate, și că fiecare a fost punctat după meritul său. Am fost frustrată un timp și sunt convinsă că voi mai fi și de acum încolo, că de obicei cei care copie și încearcă să fure cât mai mult, reușesc să fie pe poziții onorabile, iar noi ceilalți care ne străduim cât de cât să facem ceva cinstit, să învățăm și să pricepem, nu suntem chiar cei mai buni.
      Astăzi am realizat cum e viața și cât de dificil îmi va fi să trec prin ea. Dreptatea nu va fi mereu la suprafață, dar trebuie să îmi păstrez calmul, să trec mai departe și să fac tot posibilul să nu ajung niciodată să fac aceleași greșeli ca ceilalți. Este cu siguranță imposibil să nu greșesc și eu, dar din păcate așa e natura umana. Însă fiecare om are principiile lui, iar eu sunt uimită când văd că unii oameni au anumite principii cu care eu nu voi putea trăi vreodată. Nu înțeleg câteodată anumite persoane, dar cel mai bine ar fi să îmi vad de treaba mea, să încerc să fiu corectă și să accept faptul că realitatea e dureroasă, iar eu va trebui sa muncesc mult dacă vreau să ajung undeva prin muncă cinstită.
       Vreau să mai spun că sunt întristată că văd în fiecare zi tot mai mult această realitate pe care mi-aș dori să nu o cunosc. Realitatea e așa de plină de materialism, iar tot ce contează e fațada. Asta e lumea în care trăim, au mai trăit și alții înaintea noastră și au supraviețuit. Dar tot îmi va fi greu până mă voi obișnui...

miercuri, 2 mai 2012

Ora de informatică

     Mă aflu acum la ora de informatică şi pentru că am prilejul să scriu, m-am gândit să mai postez  un articol pe blog. Ziua de astăzi a fost destul de dificilă, deoarece dimineaţă m-am trezit cu greu, mai ales după scurta vacanţă ce am avut-o datorită zilei de 1 Mai. Vorbind de această zi, nu am înţeles niciodată de ce de Ziua Muncii nimeni nu mai lucrează. Totuşi orice pauză este binevenită. Dacă tot am zis şi de pauză, mă voi duce acum să mă relaxez în scurta pauză de 10 minute:).
     

marți, 1 mai 2012

Jocul: prima zi


     Ieri a fost prima zi în care echipa Ciupacabra s-a întâlnit să lucreze pentru jocul pe calculator. Ne-am adunat cu toții acasă la Ionuț, ne-am luat laptopurile după noi și ne-am pregătit sufletește pentru munca ce urma să o facem.
     Ne-am așezat cu toții, ne-am luat calculatoarele în brațe gata să ne apucăm, dar evident că am început cu o pauză de suc și ciocolată în care ne-am făcut blogurile și l-am întâlnit pe cel mai important membru al echipei: Mișu.
      Motanul lui Ionuț ne-a înveselit de fiecare dată când ceva nu ieșea așa cum trebuia și ne-a trezit când eram prea cufundați în gândire.
      
       Am reușit apoi, în sfârșit, să ne apucăm de munca propriu-zisă. Mai întâi am schițat diverse nivele pe foaie sau în Paint ca apoi să ne apucăm să programăm.

 
     La un moment dat, când nivelul era aproape gata ne-am dat seama că în cod era o greșeală și nu înțelegeam care. Am cugetat mult timp, ne-am chinuit, dar nu găseam. Până la urmă am descoperit greșeala, am terminat nivelul și ne-am dus să sărbătorim. 
    
     Cât timp băieții se jucau pe calculator, eu mă jucam cu Mișu sau le făceam poze. Apoi am jucat cărți am mâncat și mai multă ciocolată și am testat nivelul.


Nivelul înainte și după:

    


Echipa formată din Andrei Pintilie, eu, Ionuț Botezatu, Teofil Melniciuc și bineînțeles Mișu:

luni, 30 aprilie 2012

Excursia


     Acum o săptămână m-am întors din prima excursie cu clasa. Am fost în Maramureş şi am vizitat multe obiective foarte interesante precum Muzeul Ouălor Încondeiate, Cimitirul Vesel, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Mănăstirea Bârsana. Mi-a plăcut mult faptul că am fost prin locuri diferite, am aflat diverse lucruri noi şi am reuşit să capăt experienţă doar din ce am văzut la anumite muzee.
       Sincer, cel mai mult mi-a plăcut să îmi petrec timpul alături de colegii mei la pensiune, unde am descoperit alte laturi ale personalităţilor lor, laturi pe care nu mi le-aş fi putut imagina. Am cunoscut persoane noi din cealaltă clasă care a venit cu noi şi astfel s-au mai format alte legături. Noaptea am făcut tot ce se putea face într-o excursie reuşită şi sunt convinsă că nu voi putea uita niciodată această primă ieşire. Aş vrea să povestesc mai multe legate de această excursie, dar prefer şi consider că e mai bine să rămână doar  între mine şi colegi.


Clasa a 9-a


     Iată că mi-am făcut şi eu primul blog. Acum lucrez la prima postare, dar pentru că niciodată nu am ştiut cu ce să încep m-am gândit să scriu chiar despre  un început din viaţa mea. Clasa a 9-a.
    Se spune că liceul este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii, dar şi o perioada foarte importanta ce ajută la dezvoltarea fiecărui adolescent. Îmi amintesc că la începutul anului şcolar am păşit cu emoţie in curtea şcolii, pentru că ştiam că urma să îmi întâlnesc noii colegi şi urma să încep etapa atât de importantă pentru mine. Chiar dacă învăţam la acelaşi liceu şi aveam câţiva foşti colegi lângă mine,  m-am simţit rătăcită când am intrat în noul grup de oameni. Atunci nu ştiam că mă voi simţi atât de bine înconjurată de aceste persoane.
     În primul semestru a fost destul de dificil până am reuşit să mă acomodez cu noii profesori şi cu noul lor stil de a preda şi a asculta, mai ales că m-am înscris la mate-info intensiv, dar până la urma am făcut faţă şi am trecut peste toate dificultăţile. După scurt timp m-am împrietenit cu toată lumea şi in fiecare dimineaţă mă bucuram că mă duceam să-mi revăd colegii ce mi-au devenit atât de dragi.
     Acum stau şi mă gândesc că partea frumoasă a vieţii abia a început şi îmi imaginez prin câte voi trece alături de persoanele ce îmi erau atât de străine la început.